21 June 2007

Bunicu'

CAPITOLUL III
Tata nu avea inca 16 ani cand s-a hotarat sa treaca ilegal granita in Romania. Intr-o dimineata de aprilie, impreuna cu alti doi tineri, a plecat de acasa cu gandul sa ajunga la Bucuresti. Cei trei au pornit pe jos dimineata pe la ora 8, iar seara au ajuns in satul de granita. Au platit unui satean care facea pe calauza, cativa banuti ca sa le spuna pe unde sa treaca. Granicerii unguri patrulau de-a lungul unui parau, dar bornele de granita erau sus pe un deal impadurit. "Calauza" i-a sfatuit sa traverseze padurea si sa se ia dupa latratul caiinilor. Asa au si facut, iar cand au ajuns la prima casa, unde au vazut o luminita ("veghe") au intrebat-o pe femeia care locuia acolo: " Ce-i aici Romania sau Ungaria?" "Romania" - a venit raspunsul. Femeia i-a indrumat la pichetul de graniceri unde au mai gasit vreo 3 persoane. Pana dimineata s-au mai adunat vreo 30 de persoane. Era 15 aprilie 1942. Au fost trecuti intr-un registru, au fost incolonati si dusi la Biroul de Refugiati de la Turda. Aici au fost cazati intr-o scoala, urmand sa li se intocmeasca actele. Formalitatile au durat o saptamana, perioada in care refugiatii au fost dusi sa munceasca in diverse locuri, la sapat gradini, la plantat legume. Tata a fost dus la Statiunea Agricola unde semana mazare cu o masina. Atat de pasionat a fost toata viata de mecanisme incat si acum isi aminteste cu fascinatie cum functiona masinaria de semanat mazare.
Dup ce au primit Carnetul de Refugiat, au fost dusi la o mosie a unui general de langa Bucuresti, unde trebuiau sa munceasca si unde le-au fost "confiscate"(exact ca-n zilele noastre) Carnetele de Refugiat spre pastrare de catre mosier sau administrator. Fiindca le dadea numai ciorba de fasole cu mamaliga, tata s-a hotarat sa plece de acolo dupa 2 zile. A plecat singur, pe jos, la Bucuresti sa-l caute pe "oligarh" ca sa-si recupereze Carnetul de Refugiat, dar nu a reusit si s-a intors de unde a plecat. Dupa cateva zile mai multi refugiati s-au hotarat totusi sa paraseasca locul chiar si fara Carnete. Fiindca mai aveau si cate o adeverinta care dovedea situatia lor, invatati probabil de cineva priceput, au declarat pierdute Carnetele la Monitorul Oficial. In felul acesta in scurt timp au obtinut noi Carnete. Unii dintre ei aveau rude prin Bucuresti. Locul de intalnire al refugiatilor era Cismigiul. Aici tata s-a intalnit cu o persoana care o cunostea pe o matusa de-a lui care locuia in Bucuresti. Matusa avea o vecina, Aglaia, care avea un coafor pe str. Edgar Quinet, unde l-a luat si pe tata sa lucreze. "Si ce faceai acolo?" " Maturam parul , spalam pe jos, clientele ma trimiteau sa le cumpar tigari, imi ziceau tot felul de marci, si pana ajungeam la tutungerie uitam ce trebuie sa cumpar. Pana acolo tot ziceam "Regale", "RMS", dar cand ajungeam, nu mai stiam. Ii ceream tutungiului "moşini" in loc de chibrituri. "Mai copile, de unde esti, di Ardeal?"
Dupa vreo luna un consatean care lucra la restaurantul Tic-Tac, de pe Bd. Elisabeta, l-a intrebat daca nu vrea sa mearga sa lucreze in locul lui. A acceptat "oferta", si iata-l pe drumul spre destinul lui: BUCATARIA!. "Ce ai facut acolo? Am spalat vase pana mi s-au tocit unghiile, am spalat pe jos, am tocat carne, am curatat peste, apoi am avansat la prajit chiftele si peste..."
Dupa vreo luna s-a mutat la Consiliul de Patronaj, o cantina patronata de sotia Maresalului Antonescu, pe Calea Victoriei, unde lucra ca vaimoş, adica barman. Dupa alte 6 luni s-a mutat la "Doru' Ancutei", un restaurant de pe str. Alexandru Lahovary, unde era deja bucatar. Acolo l-a prins bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944. Lucru ce l-a speriat atat de tare, incat a hotarat sa fuga la Turda.
Asta e o alta poveste...

2 comments:

Ellis Nadler said...

I just finished reading "Incognito" by Petru Dumetriu....I must visit one day

Nicole said...

What a surprise! Thank you for visiting my blog!

Carte de colorat cu IARNA * pe SCRIBD