16 October 2014

Jucarii pentru copii

M-am uitat pe diverse site-uri dupa jucarii pentru copii. M-am tot intrebat ce crede un copil de un an si ceva despre un trenulet, sa zicem. Nici macar adultii nu mai vad in ziua de azi un tren, decat foarte rar. Ce crede un copil de un an si ceva despre papusele monstrii, despre macarale, tractorase, bormasini? Am vazut chiar o drujba!...e adevarat, pentru copii mai maricei...

10 October 2014

21.500

Ce zi frumoasa! E cald, cald ca vara, chiar daca suntem in octombrie deja...

17 September 2014

Cross Crawl, exercitiu din Medicina Energetica a Donnei Eden


Cross Crawl este un exercitiu care se bazeaza pe faptul ca emisfera dreapta a creierului coordoneaza partea stanga a corpului, iar emisfera stanga, partea dreapta a corpului. Cand energiile se misca unilateral, capacitatea de vindecare a organismului este redusa. Sistemul unilateral (numit si homolateral) este specific nou-nascutilor, emisfera dreapta a creierului guvernand partea dreapta a corpului, iar emisfera stanga, partea stanga a corpului. In momentul cad energiile incep sa se incruciseze, capacitatea de invatare a copiilor creste exponential. Exercitiul a fost conceput tocmai pe baza observatiilor facute asupra copiilor mici.
Mersul, alergatul, innotul sunt atitudini naturale, innascute, de a executa acest exercitiu, care insemna de fapt, ridicarea mainii drepte concomitent cu a piciorului stang, si invers. Cand mergem pe strada mainile se misca natural pe langa corp, urmand acelasi model. Cand ducem o geanta pe umar, nu mai putem misca mainile, in plus, geanta taie si principalele meridiane ale spatelui. De aceea e foarte indicat sa facem cateva miscari de Cross Crawl pentru a restabili energia corpului.
Daca Cross Crawl provoaca oboseala, inseamna ca energiile corpului sunt blocate. In aceasta situatie se executa mai intai exercitiul unilateral (mana stanga- piciorul stang, mana dreapta- piciorul drept) si apoi miscarea incrucisata.
Exista o atitudine naturala de incrucisare a energiilor, care se poate face chiar stand pe scaun; este vorba de incrucisarea mainilor pe piept. Expertii in limbaj corporal au catalogat-o ca fiind o atitudine defensiva, in realitate ea este un mod de a aduce in echilibru energiile corpului si de a mari capacitatea de concentrare intr-o confruntare cu ceilalti.
Blog PH

24 August 2014

Muzeul din Geneva

Fondul Brailoiu
Ce compositeur roumain,  professeur d’esthétique musicale, pionnier de l’ethnomusicologie contemporaine avait été bouleversé par la découverte de la musique traditionnelle de son pays. Il avait ainsi décidé de se consacrer à la collecte de terrain et fondé, en 1928 à Bucarest, les premières archives de folklore roumain. Plus tard, au musée d’ethnologie de Genève où il travailla de 1944 jusqu’à sa mort en 1958, il entreprit de constituer les “Archives internationales de musique populaire” (AIMP) destinées à conserver la mémoire des “mélodies originelles de toutes les contrées du monde”. 

07 August 2014

Poveste despre America: Za Car

Poveste despre America: Za Car: Dupa cum v–am povestit in nenumarate rinduri, aici sa ai masina nu-i nici o fitza. De cind incep oamenii sa judece cu capul lor (macar legal...


P.S. Ca sa nu uit sa recitesc blogul Donei, care e mult mai savuros si mai palpitant decat cartea lui Radu Pavel Gheo despre America.

04 August 2014

Cainele latra

"Cainele latra" a fost prima propozitie pe care am spus-o invatatoarei in clasa I. Ce-o fi fost in capul meu? Oricum m-am rusinat imediat si m-am speriat c-am zis o prostie...Adevarul e ca si acum cainele latra, dar partea proasta e ca nu ma lasa sa dorm. Azi-noapte cainele vecinului din spatele casei a tinut un concert de vreo doua ore, intre 1 si 3 noaptea. Am incercat sa adorm, am folosit si metoda in care, pe fondul unor sunete, poti transmite ganduri vindecatoare...ce vindecatoare? latra cu o vointa ceva de speriat, ziceam ca acum-acum ramane fara corzile vocale, era complet epuizat, dar nu se lasa! E un pui care cred ca vrea sa se impuna in cartier. Se ia in gura cu cainii mai batrani. Ce si-or fi spunand ei, nu pot sa-mi dau seama. Daca ma enerveaza si in noaptea asta, ma duc la el si il latru de nu se vede. Azi am fost la gard, el nu era in raza mea vizuala, dar i-am zis sa ma lase sa dorm, altfel o s-o pateasca. A zis "ham!". Sper ca ne-am inteles. Predecesorul lui facea ca sirena, imita toate masinile de politie, salvare si pompieri.

25 July 2014

Despre Ted Andrews si Richard Webster

Niciodata nu am stiut care e unul si care celalalt, tot timpul i-am confundat. Ted Andrews si Richard Webster sunt doi autori prolifici in domeniul "spiritualitatii", care scot carte dupa carte (mai putin Ted Andrews, care a trecut la cele vesnice in 2009...ca altfel...!!!), si care, cum aparea un domeniu in prim-plan, hop si ei cu cate o carte ( mai ales Richard Webster, care a scris peste 100 de carti...nu mi-ar ajunge zilele sa citesc tot ce a scris, dar nu-mi pot da seama cum a putut el sa scrie toate aceste carti...). Dar nu autorii sunt de vina, ci editurile, mai ales cele americane, care au devenit fabrici de bani, cum are unul un succes cu o carte, cum il pun sa mai scrie zece pe teme conexe, gen Doreen Virtue, care si ea scoate carti pe banda rulanta. Carmen Harra nu e nici ea departe...
Exemple de titluri de Ted Andrews:

  • Manualul vindecatorului
  • Cum sa te vindeci prin culoare
  • Cum sa te vindeci cu ajutorul sunetelor
  • Farmecul Taramului Zanelor
  • Cum sa cunosti si sa lucrezi cu ghizii spirituali
  • Cum sa vezi si sa interpretezi aura
  • Psihometria
Exemple de titluri de Richard Webster (nu-mi ajunge tot blogul, doar o selectie aici):
  • Pendulul magic pentru incepatori
  • Citirea aurei pentru incepatori
  • Citirea in plama pentru incepatori
  • Calatoria astrala pentru incepatori
  • Magia lumanarilor pentru incepatori
  • Feng Shui pentru incepatori
  • Protectia PSI pentru incepatori
  • Magia culorilor pentru incepatori
  • Geomantia pentru incepatori
  • Rugaciuni pentru incepatori
  • s.a.m.d
  • s.a.m.d.
Da, totul pentru fraieri...iar urmatoarea e chiar simpatica: "Cum sa scrii pentru piata New Age"...care cred ca e chiar singura lui carte care merita citita, omul are si umor.

12 June 2014

Timp

De cate ori ma uit la ceas in asteptarea a ceva ce se va intampla la o anumita ora si vad ca mai sunt cateva minute, mi se strange inima gandindu-ma ca astept de fapt sa mai treaca niste minute din viata mea, ca astept, fara sa vreau, sa ma apropii de capatul drumului.
Mai sunt 5 minute pana incepe emisiunea preferata la TV. Peste 5 minute voi fi mai aproape cu 5 minute de final.

28 May 2014

Drame pasaresti

E sezonul puilor de vrabiute care se vad peste tot prin gradini, fie incercand sa zboare, fie cazand victime pisicilor sau neglijentei parintilor. Ieri am vazut o scena teribila. Stateam si ma uitam pe strada, cand dintr-o data se aude o zburataceala si o pocnitura ca de piatra aruncata de sus. Ce se intamplase de fapt? Doua vrabiute au luat din cuibul lor, de pe casa, un pui mort si l-au aruncat in mijlocul drumului. Au stat ele cat au stat prin zona, zburand incoace si-n colo, nu departe de pui, pana cand una s-a plictisit si a zburat inapoi la cuib. Cealalta s-a apropiat de vreo doua ori de pui, a topait in jurul lui, s-a uita la el mirata, dupa care s-a indepartat si ea definitiv.

11 May 2014

Au ciopartit nucul...

Noii proprietari ai gradinii vecine, au distrus in mod barbar nucul care era in apropierea gardului nostru. L-au ciopartit pentru cateva straturi de rosii. Din productia de nuci, ar fi castigat mai mult...
O imagine de anul trecut si una de acum:

07 May 2014

01 May 2014

Rutina energetica zilnica


Rutina energetica zilnica reprezinta un grup de exercitii simple, extrase de Donna Eden din mai ampla metoda de terapie publicata in cartile ei, "Medicina energetica" si "Medicina energetica pentru femei", care nu necesita un efort special, dar sunt de mare efect in echilibrarea energiilor corpului si in repornirea fluxurilor energetice. Dureaza 5 minute, nu sunt plictisitoare, nu necesita un efort special, sunt ideale pentru lenesi...
Exista multe versiuni pe Youtube, inclusiv cele publicate de Donna Eden insasi, dar eu am ales o versiune mai rapida si fara multe explicatii. Pruna asta (o cheama Prune...) ma si binedispune cand o vad cu cat elan incepe exercitiile!
Blog Prune Harris

10 March 2014

Cum sa creezi fluxul

Citesc in cartea lui Vadim Zeland "Transurfing", al nu stiu catelea volum (fie vorba intre noi, doar primele 3 conteaza...), tocmai cand eram intr-o stare de deprimare conjuncturala, urmatorul pasaj:
"Daca esti intr-o stare de depresie, nu ai chef de nimic, totul ti se pare fara rost, inseamna ca esti intr-un blocaj energetic. Acesta trebuie imediat eliminat si pentru asta trebuie sa faci ceva, orice, indiferent daca are sau nu legatura cu cauza. Un mod foarte eficient este sa-i diminuezi importanta (cauzei). De exemplu, incepi sa canti la un instrument, in fata unui public format din papusi, te joci cu masinutele brruum! bruum!, te joci cu caluti din plastic...ihaaa!...etc. Daca situatia e concreta si se poate rezolva cu o actiune concreta, ACTIONEAZA! Nu are rost sa tot rasucesti problema in cap! Trebuie sa faci ceva, indiferent ce! In timpul actiunii se deblocheaza energia si incepe sa curga. Cand fluxul se pune in miscare, incep sa apara solutiile de la sine."
De tinut minte!

23 February 2014

Paperboy

Un film de rahat... "Paperboy", un film cu multa umplutura de natura sexuala, jeg uman, agresivitate, cruzime, etc. Subiectul e vag interesant: un ziarist incearca sa faca o ancheta legata de un condamnat la moarte pentru o crima, pe care, pana la un moment dat, se pare ca n-ar fi comis-o. Aceasta poveste subtire este umpluta 80% cu trecerea prin cadru a unei Nicole Kidman in rol de nimfomana, a lui Zac Efron in rol de exhibitor al propriului trup, bine lucrat, precum si al unui rasism in nota soptita. Vazand toate astea m-am intrebat cine e autorul, fiindca aproape intotdeauna regizorii se exprima pe ei insisi. Bingo! Chiar am nimerit-o de data asta. Aveam o vaga banuiala ca baietasul Zac Efron era pus acolo sa se plimbe in chilotei doar pentru placerea regizorului, exact cum face si Woody Allen, care, cum apare o noua actrita, "zac!" o ia in film si o expune unei scene de amor in care se observa cu ochiul liber voyoristul din el. Regizorul Lee Daniels este negru, este gay, a suportat abuzuri din partea unui tata prepotent, etc. Culmea e ca la unul din festivaluri, un jurnalist il intreaba de ce il plimba pe Zac Efron in chilotei prin film. La care regizorul, enervat la culme ii raspunde: "fiindca eu sunt gay si imi place de el". Dupa care zice: "de fapt nu asta am vrut sa-i raspund, dar ma enervase! in realitate e o amintire din copilarie, umblam prin casa in chiloti si mama ma certa tot timpul". Aha, m-am lamurit...

10 February 2014

Pattie Mallette

Pattie Malette este mama lui Justin Bieber. Am citit ca Michelle Obama o sfatuieste sa aiba grija de fiul ei. Pattie Malette are doar 37 de ani (si 1,42 m)... un copil care trebuie sa aiba grija de alt copil...Ea insasi are un trecut nefericit, plin de abuzuri, alcool si droguri. Cine de cine sa aiba grija?

17 January 2014

Jurnalul unui extraterestru

Am gasit in jurnalul unui extraterestru, reincarnat pe Pamant, urmatoarele observatii legate de viata de aici:
"Nu stiu la ce s-o fi gandit Creatorul cand a conceput aceste fiinte, numite oameni, atat de fragile, atat de complicate, atat de imprevizibile! Pe deasupra sunt si foarte chinuite. Cel mai de neinteles lucru este faptul ca trebuie sa se spele tot timpul, altfel emana un miros foarte neplacut. (O alta chestie pe care n-o inteleg: cine a stabilit ca un miros e placut, iar altul neplacut? pe ce criteriu? frecventa vibratiei sau ce?) Abia isi dau jegul jos, consumand ore si ore facand baie, dus, spalat pe cap, spalat pe dinti...dupa cateva ore trebuie sa o ia de la capat...Iar? Oh, my God! Apoi trebuie sa-si spele si invelisul exterior, hainele, care se murdaresc la fel de rapid. "Iar trebuie sa spal rufe" sau "Iar nu mai am rufe curate"- fraze foarte des auzite pe aici...Apoi, nu stiu de unde vine atat praf? Tot timpul trebuie sa-si curete casele, sa mature, sa aspire, sa bata covoare, sa stearga geamurile, sa stearga de praf. Daca o saptamana nu sterg praful, e dezastru, un strat alb de praf acopera toate obiectele din case.
Ce sa mai zic de pregatirea mesei? Cat timp pierdut cu prelucrarea alimentelor, cu producerea unor chestii scarboase, cu aspect straniu, pe care le promoveaza ca fiind extraordinare, nemaipomenite! Cah!
Oamenii sunt chiar demni de mila, corpul lor trebuie tot timpul ingrijit, altfel se degradeaza foarte rapid. Tot timpul le cresc diverse extensii, cum ar fi parul, unghiile, barba... Trebuie sa se tunda, sa-si taie unghiile foarte des, sa se barbiereasca, sa-si machieze fata ca sa para mai frumosi...Bietii de ei! Cei mai multi raman chiar fara dinti, de la o anumita varsta. Macar dintii ar fi trebuit sa-i lase omului Creatorul pana la sfarsit!"
 Revin...

14 January 2014

Dali si inspiratia

O idee interesanta pe care am practicat-o si eu fara sa constientizez de ce... Cica Dali, ca sa picteze tablourile lui suprarealiste, mergea in atelier, se culca cu pensulele in mana pe o canapea parfumata, si in plus, pe pleoape ii erau picurate diverse parfumuri care ii provocau vise interesante. Un fel de a chema muzele, o legatura subtila cu sinele superior... E adevarat ca parfumurile se folosesc si in tratarea depresiilor cu mare succes, fiindca la fel ca muzica, fac parte din lumea nevazuta a vibratiilor, care pot induce stari prin rezonanta.
Si mie imi place sa am tot timpul la indemana parfumuri, s-a intamplat sa-mi pun seara cateva picaturi de parfum pe incheietura mainii, iar noaptea sa visez scene legate de anumite arome.

Colectia mea (virtuala) de parfumuri de pe Pinterest...dar si parfumuri ale VIP-urilor.

10 January 2014

Nu pagadi, zaietz!


Va mai amintiti de desenele animate rusesti cu lupul si iepurasul? Au ramas la fel de proaspete si simpatice chiar dupa 40 de ani de la realizare...
Un site dedicat lor...care nu se mai poate vedea fiindca a fost virusat de niste idioti.
L.E. 2021- se pot vedea pe Youtube acum...

Carte de colorat cu IARNA * pe SCRIBD