13 June 2007

Bunicu'

Bunicu' este tatal meu. Ii spun asa pentru ca asa ii spun nepotii lui si asa ne-am obisnuit sa-i spunem si noi .
Aceasta este povestea lui:
CAPITOLUL I
Parintii lui l-au lasat in grija bunicilor la o varsta foarte frageda, avea mai putin de un an cand ei au plecat dintr-un sat din Ardeal la Bucuresti, sa lucreze si sa faca bani, la fel cum pleaca azi romanii in Occident. Erau saraci si sperau sa-si poata cumpara niste pamant la intoarcere cu banii castigati la Bucuresti.
Timp de 12 ani, din 1926 pana in 1938, au lucrat ca oameni de serviciu la diferite scoli din Bucuresti, printre care si Scoala Normala “Carmen Silva”. (Pare un CV oficial...)
Tatal lui venea acasa in fiecare an in perioada vacantei de vara. Castiga destul de bine incat sa-si permita sa ia trasura(cocia) cu cai din gara unde il lasa trenul, un orasel aflat la vreo 7 km de satul in care locuia, si sa apara ferches si mandru pe capra trasurii (taxiul de zi) cu geamantanele lui din rachita impletita cu care venea de la Bucuresti, incarcat cu diferite cadouri dar si cu un patefon pe care il punea sa cante pe prispa casei de rasunau dealurile din jur.
Pastrez si acum cateva placi de patefon din acea vreme editate de Columbia Record, Diadal Record, Lifa Record, Electro Cristal si chiar His Master’s Voice! Cand aveam vreo 7-8 ani ne urcam in pod cu fratele meu si puneam patefonul sa cante. Cel mai mult imi placea “A fost odata un mic chinez” (rumba-fox, citesc pe placa) cantata de vestitul Jean Moscopol.

Bineinteles isi cumpara in fiecare an cate o bucata de pamant din banii castigati si lucra la camp pe toata perioada verii. Mama lui in schimb venea cam odata la 2 ani, dar copilul nu o recunostea de mama, ii spunea Neta, cum intelegea el ca ii spunea o matusa de-a lui:”a venit ma-ta”, mata… Neta.
Copilul ii stia de parinti pe bunicii lui de care-si aminteste ca de niste sfinti. Legatura sufleteasca cu mama lui s-a rupt pentru vecie, nici acum nu poate sa o ierte pentru ca l-a parasit si nu a mai interesat-o niciodata soarta lui si a surorii lui mai mici.
Erau vremuri de saracie, tata povesteste cum bunica lui facea o data pe saptamana malai (care se manca in loc de paine) pe care ea il punea la adapost in găbînaş, unde tinea si oalele cu silvoiţă (magiun de prune). Tata venea de la scoala, dadea o raita prin găbînaş, rupea o bucata de malai, o ungea cu magiun, si o tulea la joaca pe imas.
Ca s-o determine pe bunica sa-i dea sa manance un ou, se prefacea ca e bolnav, oul era un aliment de lux, dar in acelasi timp avea si puteri tamaduitoare. “Bdietu’ copchil, sa-i faca mama bună (bunica) un ouţ, ca-i beteag”.
Cand poftea o bomboana, se urca in podul şurii, unde se ouau gainile, baga ouale pe care le gasea in buzunarele pantalonilor, mai si spargea din ele cand cobora scara, si mergea la bold (magazinul satului ) la Cosma Simon sa dea ouale pe bomboane (in tub) si ciocolata (sub forma de monede invelite in staniol auriu). La bold se opreau si taranii cand veneau de la munca campului, isi rezemau coasele si sapele de gard si beau spirt indoit cu apa.
Ca sa faca rost de oua cateodata tata fura ouale pe care vrajitoarea satului le ingropa in musuroaie de furnici atunci cand facea farmece de videcare de galbenare. Ritualul consta si in inteparea in frunte (in zona celui de al 3-lea ochi, as zice acum) a celui bolnav cu un brici si provocarea unei sangerari purificatoare.
L-am intrebat daca avea ghiozdan. “Bineinteles ca aveam, erau niste ghiozdane tesute in casa din papura, pe un schelet din bucati de lemn”...
Casa bunicilor lui era invelita cu trestie. Aveau un cuptor cu un fel de plita cu jar pe care puneau oalele din fonta, oale care se sprijineau pe “picioruse”. Cuptorul nu avea cos, fumul iesea pe usa intr-un "hol", de unde era absorbit de o “instalatie” din trestie lipita cu lut carea avea exact aceeasi functie pe care o are hota de azi.
Parintii lui s-au intors din Bucuresti in 1938, l-au luat pe tatal meu cu ei acasa, dar copilul de 12 ani nu s-a putut obisnui cu ei, pentru el parintii lui erau bunicii care-l crescusera. De cate ori avea ocazia fugea in sat, la ei.
Tatal, venit din Bucuresti cu bani, a inceput sa “investeasca”, si-a cumparat car cu boi, a construit un grajd pentru animale si urma sa-si faca viata pe care o visase atatia ani la Bucuresti.
Din pacate in 1939 a fost concentrat pentru ca armata se pregatea de un atac al Ungariei la granita de vest.
Atacul nu a mai avut loc, in 1940 in urma Dictatului de la Viena, Ardealul era cedat Ungariei.
Dar asta e o alta poveste…
Urmeaza...

5 comments:

Angelica said...

Ce frumos e tabloul cu drumul roman! As da un regat sa il am pe perete!
Am de gand sa printez povestea bunicului, pentru Bia. O sa fie incantata s-o citeasca. Abia astept comentariile ei.

Flavius Ţerbea said...

Pe langa emotionanata si frumoasa poveste reala "mi-au facut ziua" cuvintele (scuze pentru lipsa diacriticelor)gabanas, silvoita si bolda! Mi-au amintit de satul bunicilor mei maternali...Silivasul de Campie! Ai idee de la ce vin cuvintele astea? Stiu ca silvoita (silvois) vine din maghiara...probabil si celelalte doua, dar nu sunt sigur...

Nicole said...

Intotdeauna locul copilariei si mai ales bunicii au o aura magica, emotionanta...Originea celor 3 cuvinte e maghiara, influente din vremea ocupatiei austro-ungare: silvoita vine de la szilva=pruna, bolda (bold) vine de la bolt= pravalie, iar gabanas vine de la gabana=cereale, deci locul unde se tin cerealele.

Jean Moscopol said...

Buna ziua, mi-ati putea trimite, va rog, melodia cu Jean Moscopol de care spuneati in acest post? Nu o am. De asemenea, daca ati mai avea si altele pe care nu le am ar fi minunat. Va multumesc. Ana-Maria

Nicole said...

Scuze, am vazut abia acum mesajul.
Nu stiu cum as putea sa vi-l trimit...

Carte de colorat cu IARNA * pe SCRIBD