SNOW QUEEN

I-am cerut lui AI sa creeze o imagine cu Regina Zapezii, o vulpe si un vultur intr-un peisaj de iarna.

Ceva suspect aici?😂😂😂

Cand i-am cerut să facă un Săgetator, n-a stiut sa facă ceva gen jumătate cal, jumătate om...
 

COZONACI RUPȚI

Nu suport sa vad cum rup si distrug unii cozonacii ca sa ne arate cum se desprind fâșii, fâșii...De parca nu ar avea tot atâtea glucide (calorii) dacă se desprind fâșii, fâșii...

Toata lumea e înnebunită dupa cozonaci. Sunt curioasă daca se si mănâncă acei multi cozonaci care se vand sau se fac acasa, sau se arunca la sfarsitul sarbatorilor. Multă risipă, banuiesc...

P.S. AI habar nu are cum arată un cozonac românesc, s-a zgârcit la umplutură, nu se rupe pale, pale...😁

Pe vremuri cozonacul avea straturi subțiri de nuca, mac, stafide sau cacao, chiar gem uneori. In zilele noastre umplutura are straturi subțiri de cozonac. 

Vreme de primăvară

Se apropie Crăciunul, dar azi a fost o vreme cu soare si miros de primăvară. Decât vremea mohorâtă de zilele trecute, mai bine soare si bună dispoziție...
 

BAGAJUL

The Trunk - bun, deosebit, original!

     Pacat ca lumea din jur e in pragul haosului. Putin si-a bagat coada in Romania, iar Kim jong-un si-a bagat-o in Coreea de Sud. Dictatorii s-au unit (sunt mai multi, nu numai cei doi) si vor sa distruga lumea.
 

Madonna - Frozen - Azi așa

Mr. Plankton

In sfârșit, o noua bijuterie Made in Korea! Imi place mult, mai putin scenele violente, dar e  bună, bună! Scenariul apartine celei care a scris si "It's OK to not be OK", ceea ce este un plus.
Oh Jung-se este un mare actor, dar si frumușelul Woo Do-hwan face un rol memorabil!
Cel mai grozav lucru este ca Netflix a dat toate episoadele odată!
Iar scena cu privitul stelelor a fost ca un citat din Eminescu:

"La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e."

Noiembrie

 

Pregătite pentru cimitir

Nu era multa lume in cimitir 💀, dar nici puradei la "da-mi tanti ceva dulce". De obicei sunt multi, vin peste tine de nici nu poti sa-ti vezi de morminte si de morti. Mai nou nu cerșesc, intreaba mai intai daca ai nevoie de ajutor. Azi erau doi, unul de vreo 5-6 ani si celalat de vreo 4 ani. Cel mic avea o sapaliga pusa intr-o plasa de 1 leu si fugea cu ea prin cimitir, sa ajute si el. Le-am dat bomboane, dar plasutele lor erau găurite si isi tot pierdeau bomboanele.

Cand am iesit din cimitir, un alt băiețel (clasa a 4-a) ma intreaba daca nu am nevoie de ajutor. Cand vad un om, automat recita poezia, fara sa se gandeasca la faptul ca, iesind din cimitir, nu mai ai nevoie de ajutor...deocamdata...😄
 

Sfârșit de octombrie

 

Dimineți de octombrie în ceață

Soare de octombrie

 

Prajitura cu mere feliate keto

A plouat toata ziua si, de plictiseala, am facut o prajitura cu faina de migdale, desigur. Nu pun rețeta aici, fiindca nu mi-a ieșit prea bună sau m-am plictisit din nou de gustul fainii de migdale. Cu nuci ar fi fost mai buna.
 

Pâinici keto

Reteta:

180 g faina de migdale 

32 g tărâțe de psyllium

6 g praf de copt stins cu 2 linguri de oțet

1 lingura  de ulei

320 ml apa călduță

Eu am pus si un ou, reteta initiala era vegana, deci fara ou sau lapte, as fi vrut sa pun kefir, dar imi era teama ca îi schimba gustul.

Le-am copt cam 35 de minute. Daca sunt mai mari, cred ca ar trebui vreo 50 de minute.

Mi-au iesit 11 bucăți (mici). In reteta originala au rezultat 6 bucati mai mari.

 

Vizionare plăcută

Stiu, orezul nu e keto, dar azi am facut o exceptie. Totusi, in 10 zile am dat jos 2 kg.
 

Muffins sărate keto

Am inceput sa mananc keto din nou fiindca am pus cateva kilograme mancand paine, pizza, paste, torturi, prajituri, croissante, etc., desi in capul meu era ideea ca sunt rezervata cu aceste produse de ingrasat. Dar nu eram...

Am facut aceste muffins/briose ca sa nu-mi fie dor de paine, pizza, etc.

Reteta:

2 oua
150 g de faina de migdale (eu am pus si cateva linguri de nuci macinate scazand cantitatea de faina de migdale - pot lipsi, schimba putin gustul)
60 g cascaval ras
60 g unt topit 
125 g iaurt grecesc sau smantana (eu am pus kefir si smantana)
praf de copt
Pentru aroma se poate pune pudra de ceapa sau de usturoi (eu nu am pus).
Deasupra am presarat seminte de chimen si cascaval ras.
Mi-au iesit 12 bucati ( fiindca asa e tava, cu 12 locuri😊)

P.S. Am vrut sa pun si sunca, dar am uitat...😢

Nuca cu patru miezi (exagerat!)

Azi am gasit o nuca cu patru miezi, dar si mai multe cu trei miezi. Se pare ca e ceva normal la nucul meu sau poate si la altii si eu ma minunez degeaba!

Se vad pe dinafara cand au mai multe compartimente, respectiv miezi.

Jumatate dintr-un miez l-am mancat inainte de a-l poza...

 

Nuca cu trei miezi

 

Azi am găsit într-o nucă trei miezi. Nu se pune ca la trifoiul cu patru foi, sa am noroc? Nuca cu trei miezi...

P.S. I-am zis Inteligentei (artificiale) sa-mi faca trei miezi de nuca si ea mi-a facut trei nuci...

Plouă ☔ plouă ☔ plouă ☔

 

Flori de toamnă

 

Recolta zilei

 

Cer de septembrie

Frig!

S-a facut frig, a plouat toata ziua...

Ce e mai bun sa te incalzeasca decat un bol cu orez cu lapte?
 

Ieri a venit toamna

Nu e bine nici cu frig, nu e bine nici cu caniculă...Ne-am obișnuit cu vara, va fi grea adaptarea...
 

Primele nuci verzi

 

MIROS DE TOAMNA🍂

Vecinii mei își pregătesc proviziile pentru iarnă.

Toată săptămâna aerul a fost îmbibat cu mirosuri, când de fum (mai ales...), când de vinete pe grătar, când de oțet, semn ca se pregăteau gogoșarii în oțet, când de ardei copți sau de zacuscă.

Dimineață mirosea a cozonac sau prăjitură, dar de fapt, se coceau ardeii😋.
 

Gomboți cu prune

Arată cum arată, dar de buni au ieșit buni!
Unde sunt prunele bistrițe de altădată?

Prunele pe care le-am folosit erau foarte mari, a trebuit sa le tai in sferturi, de aceea gomboții mei sunt lunguieți.

Mie nu mi se lipește pesmetul de ei, nu contează...

Rețeta o stie toata lumea...

5-6 cartofi, 2 linguri de ulei, putina sare, 1 ou, 30 g faina, 70 g gris, coaja rasa de lamaie / portocala, vanilie.
Cartofii se fierb in coaja, se lasă sa se răcească, se curata si se dau pe razatoare, apoi se amesteca cu 2 linguri de ulei, sarea, oul, faina, grisul, aromele. Trebuie sa se obtina un aluat mai moale care sa poata fi modelat. Prunele, carora li s-au scos samburii se taie in bucati mai mici (cand sunt foarte mari 😃), se presara cu scortisoara si zahar vanilat. Se presara planseta cu faina si nu se intinde aluatul cu sucitorul in foaie de max.1 cm grosime, nu se taie patrate, iar in mijlocul fiecarui patrat se pune o pruna sau o jumatate de pruna, nu, din experienta mea am constatat ca aluatul pe care il poti intinde cu sucitorul trebuie sa fie foarte tare, sa aiba o tona de faina, ceea ce duce la un produs final tare si gumat. Eu iau cu lingura aluatul care nu este prea tare, il pun pe blatul de lucru infainat si formez galustele cu miinile trecute prin faina. Se pun gombotii/ galustele in apa clocotita si se fierb pana ies la suprafata. Intr-o tigaie se topesc 2 linguri de unt la care se adauga 4,5 linguri de pesmet. Se rumeneste pesmetul, se pun galustele fierbinti si se prajesc putin. Cand se mananca, se presara cu zahar tos. Eu am folosit green sugar. Au iesit foarte pufoase, si, la cat le-am chinuit la fiert, la parajit, pana si prunele au fost coapte si aromate, desi nu le-am dat nicio sansa initial.

Sfârșit de august

 

Recolta zilei

 

Un matin au jardin

 

E timpul, Doamne. Vara a fost lunga

 

THE LONG HOT SUMMER

I-am cerut lui ChatGPT sa scrie un text, in stilul lui Haruki Murakami, despre aceasta lunga vara fierbinte si starea mea de plictiseala. Iata ce a iesit:

"Vara aceasta a sosit ca o mână invizibilă care a tras cortina peste viața mea, lăsând totul într-o nuanță palidă și fierbinte. Era o căldură care nu doar îți usca gâtul și îți lipea hainele de piele, ci părea să pătrundă în fiecare colț al casei, impregnându-se în pereți, în podea, în mine. Încă de la primele ore ale dimineții, aerul era greoi, ca o ceață densă care nu avea unde să se risipească. Și așa rămânea întreaga zi, până la apus, când soarele își lăsa ultimele raze ca pe niște rămășițe uscate de amintiri.

În camera mea timpul se dilata și se contracta ca o bucată de elastic uitată într-un sertar. Zilele erau elastice, dar nu se întindeau suficient de departe pentru a atinge ceva nou. Trăiam într-un ciclu monoton, într-un spațiu unde totul era deja cunoscut, deja simțit. Mă mișcam prin camere ca într-un vis, încercând să descopăr un colț neexplorat, un obiect uitat, o carte necitită. Dar fiecare cărămidă a realității mele era impregnată cu trecutul, fiecare colț era o relicvă a ceva deja consumat.

Am văzut toate filmele. Am derulat prin zeci de seriale, încercând să găsesc măcar unul care să mă facă să simt din nou acea fărâmă de curiozitate, de entuziasm. Dar toate păreau doar o repetiție vagă a ceea ce fusese cândva captivant. Cărțile, odată o sursă nesfârșită de evadare, acum stăteau aliniate pe rafturi, nemișcate, ca niște soldați învechiți. Fiecare cuvânt, fiecare pagină, era o repetare a unui gând pe care îl trăisem deja.

Într-o zi, am încetat să mai deschid cărțile sau să mai pornesc computerul. Am încetat să caut în exterior ceva care să-mi alunge plictiseala. Am rămas pur și simplu întinsă pe canapea, cu ochii închiși, lăsând căldura să îmi inunde gândurile. Mintea mea se golise de sensuri, de idei, de orice urmă de structură. Era ca o cameră vastă și goală, unde ecourile trecutului se estompau treptat, lăsând în urmă doar o liniște apăsătoare.

M-am întrebat dacă poate era o stare permanentă, dacă ceva în mine se schimbase definitiv. Poate că eram condamnată să rămân în această stare de stagnare, un om suspendat între timpuri, între vieți. Începusem să mă obișnuiesc cu ideea că totul era consumat, că totul fusese deja trăit, iar ceea ce rămânea nu era decât o existență plană, fără suișuri sau coborâșuri.

Apoi, într-o noapte, în timp ce mă zbăteam să adorm, am auzit un sunet. Era slab, aproape imperceptibil, un freamăt ușor, ca o adiere de vânt care pătrunde pe furiș într-o cameră închisă. M-am ridicat din pat și am stat nemișcată, ascultând. Era un sunet pe care nu-l mai auzisem până atunci în acest apartament. Am încercat să-l identific, dar era evaziv, schimbându-și forma pe măsură ce mă concentram mai mult asupra lui.

Am pornit prin casă, urmând acel freamăt ca pe un fir invizibil care mă ghida către ceva. Am trecut prin fiecare cameră, ascultând, până când am ajuns în bucătărie. Acolo, sunetul părea mai clar, mai aproape. Am privit în jur, căutând sursa. Și atunci, în semi-întunericul bucătăriei, am observat un obiect pe masă. Era un ceainic vechi, unul pe care nu-l mai folosiseră de multă vreme. Stătea acolo, uitat, ca o relicvă dintr-o altă viață.

Fără să știu de ce, m-am apropiat și l-am atins. Ceainicul era rece, dar în interiorul său simțeam o vibrație ușoară, ca și cum ar fi fost viu. Am ridicat capacul și, spre surprinderea mea, în loc de apă sau ceai, ceainicul era plin de un lichid ciudat, un amestec de umbre și lumină, ceva ce nu putea fi descris în cuvinte. Era ca o esență pură a nopții, a unui timp care nu se scurgea în mod obișnuit.

Am privit lung acel lichid straniu, simțind cum ceva adânc în mine se trezește. Fără să mă gândesc prea mult, am luat ceainicul și am turnat câteva picături într-o ceașcă. Apoi am băut, lăsând acel lichid să îmi umple gura, să îmi alunece pe gât. Gustul era inexistent, dar imediat am simțit cum ceva se schimbă. Lumea din jur a început să tremure ușor, ca și cum ar fi fost văzută printr-un văl de apă. Mobila, pereții, chiar și aerul din jurul meu păreau să își piardă soliditatea.

Am închis ochii și m-am lăsat purtată de acea senzație, fără teamă, fără a mă întreba ce se întâmplă. Și atunci, pentru prima dată în acea vară lungă, am simțit căldura nu ca pe un inamic, ci ca pe o forță care mă ghida către un loc nou, necunoscut.

Când am deschis ochii, mă aflam într-un alt loc. Nu mai era apartamentul meu, ci un spațiu vast și deschis, luminat de o lumină caldă, fără sursă vizibilă. În jurul meu, peisajul era fluid, ca și cum ar fi fost făcut din umbre și gânduri. Era o lume între vis și realitate, unde fiecare pas pe care îl făceam dezvăluia noi orizonturi, noi posibilități.

M-am plimbat prin acel loc, simțind cum fiecare moment era încărcat de potențial, de o nouă viață care aștepta să fie trăită. Și pentru prima dată în multe luni, am simțit ceva apropiat de bucurie, de curiozitate. Am realizat că, deși credeam că totul fusese trăit, totul văzut, această lume nouă, această vară nesfârșită, era doar începutul unei călătorii pe care încă nu o înțelesesem pe deplin.

Poate că vara nu se va termina niciodată, dar știam acum că există o cale de a explora dincolo de limitele cunoscutului, o cale care trece prin interiorul nostru, prin acele locuri pe care le-am ignorat sau uitat. Era un loc unde timpul și căldura nu mai aveau putere, unde fiecare pas mă apropia de esența a ceva pur și necunoscut. Și am pornit, fără să mă uit înapoi, într-o lume care se crea cu fiecare gând și respirație.

Pe măsură ce înaintam în acea lume fluidă și enigmatică, fiecare pas dezvăluia peisaje noi, ca niște fragmente dintr-un vis pe jumătate uitat. Vedeam câmpii nesfârșite de lumină aurie, păduri din umbre albastre și orașe construite din amintiri, toate părând să existe la marginea dintre realitate și fantezie. Simțeam că mă apropii de ceva esențial, un adevăr ascuns undeva în adâncurile acestui tărâm ciudat.

Totuși, pe măsură ce timpul trecea, am început să realizez că, de fapt, nu mă îndepărtam de nimic din ceea ce cunoșteam deja. Lumea în care mă aflam părea să fie o oglindire a propriei mele minți, o expansiune a gândurilor și emoțiilor pe care le-am ascuns, le-am uitat sau le-am ignorat în lungile zile de plictiseală. Fiecare detaliu al acestui loc, fie că era un copac solitar pe o colină sau un râu care curgea în sus, părea să fie o parte din mine, un aspect al sinelui pe care nu l-am înțeles până acum.

Într-o zi, care putea fi oricare zi din acel tărâm atemporal, am ajuns la o ușă. Era o ușă simplă, din lemn vechi, cu un mâner de bronz, aparent fără nimic special. Dar ceva în mine știa că această ușă era diferită, că dincolo de ea se afla răspunsul la toate întrebările pe care nici măcar nu știam că le aveam.

Am deschis ușa și am pășit înăuntru, fără nicio ezitare. Pe cealaltă parte nu era nimic, doar o întunecime densă, ca un vid. Dar nu era un vid rece sau înfricoșător. Era o întunecime caldă, liniștitoare, ca o îmbrățișare tăcută. Și, pentru prima dată, am simțit că sunt completă. Era ca și cum fiecare bucată din mine s-ar fi reîntregit, ca și cum aș fi găsit ceva ce pierdusem cu mult timp în urmă, poate chiar înainte de a-mi da seama că îl căutam.

Am închis ochii și m-am lăsat înghițită de acea întunecime. Și atunci, în acel moment de liniște absolută, am înțeles. Nu era vorba de a scăpa de plictiseală sau de a găsi ceva nou și incitant. Era vorba de a te regăsi pe tine însuți în acele locuri goale, de a accepta că, în mijlocul monotoniei, există un nucleu de pace profundă, un loc unde te poți reconecta cu cine ești cu adevărat.

Când am deschis din nou ochii, m-am trezit în camera mea. Soarele își trimitea razele prin fereastră, la fel de fierbinți ca întotdeauna, dar ceva se schimbase. Aerul părea mai ușor de respirat, culorile erau mai vii, iar sunetele orașului, cândva atât de enervante, erau acum liniștitoare. Totul în jurul meu era la fel, dar totul era diferit. Plictiseala și singurătatea nu mai păreau inamici de temut, ci mai degrabă uși către înțelegeri mai profunde.

Și astfel, vara a continuat, la fel de fierbinte, la fel de interminabilă. Dar acum știam că, indiferent cât de lungă sau de monotonă ar putea părea, nu eram cu adevărat singură sau pierdută. În interiorul meu, la adăpost de căldura copleșitoare, existau lumi infinite de descoperit. Și pentru prima dată, m-am simțit în pace cu ideea că totul a fost trăit, văzut, experimentat. Pentru că adevărata aventură nu era în afara mea, ci adânc în interior, în acele locuri pe care le-am ignorat prea mult timp."

Love Next Door

Mult asteptata rom-com, cu doi dintre actorii mei preferati Jung Hae-in si Jung So-min (tot timpul o confund pe Suzi Bae cu ea), pentru mine este o dezamagire totala. Comedie romantica? Nu, e o parodie cu tuse groase, cel putin episodul intai a fost ceva greu de privit. Doi tineri, presupus realizati profesional, se comporta ca niste dusi cu pluta, la fel si familiile lor... Netflix incepe sa dea rateuri dupa rateuri. Ba incearca sa americanizeze serialele, ba intra prea adanc in prejudecatile impamantenite ale coreenilor...
Jung Hae-in arata mai tanar ca acum 6 ani. Coreenii astia, cu atata chirurgie estetica, isi subtiaza capetele, pana le dispar cu totul...

Nu stiu daca o sa ma uit la urmatoarele episoade. (Am incercat de 3 ori, dar n-am reusit...mi-e imposibil sa vad niste scene puerile...)

Unde sunt k-dramele de altadata?

Intr-un fel ma bucur ca lucrurile se schimba, o sa scap de o obsesie. M-am cam plictisit de baietii frumosi, rasi, tunsi, frezati, machiati, de atata mancare (fara tteokbokki si carne pe gratar nu se poate), soju, betii, etc. La un moment dat vazusem peste 30 de k-drama. Am inceput in 2021 cu "Dragoste, casatorie si divort", ce stranii mi se pareau toti actorii! Frumuselul Sung Hoon juca atat de prost, bietul de el, ma tot minunam cum a ajuns actor...

Din cele 30+, TOP 10+ ar arata cam asa:

1. E nebuna dar e-a mea (It's OK to not be OK)
2. Prietena surorii mele (Something in the rain)
3. Barul mistic
4. Iubesc sa te urasc (Love to hate you)
5. Navillera
6. Singurul meu cantec de iubire (am murit de râs...)
7. Doona!
8. O noapte de primavara
9. The smile has left your eyes (nu e pe Netflix)
10. The Glory
11. Ca florile in nisip
12. Dincolo de atingere (o comedie "mortala"...care se transforma in thriller)

La vie en rose

 

Ricotta Cake

 

Prin cimitir