Azi, pe NETFLIX, primele 10 locuri sunt ocupate de următoarele filme (le redau fără titlu, doar prezentarea):
- Horror, Vacanță de coșmar
- Dur, Cu suspans, Thriller
- Înfricoșător, Cu suspans
- Cu suspans, Criminal în serie
- Absurd
- Sângeros, Horror
- Întunecat
- Licențios, Ireverențios
- Cu suspans, Mister
În primul rând, există ceea ce în psihologie se numește „simulated threat”. Creierul uman este construit să reacționeze la pericol. Filmele horror și thriller activează amigdala și sistemul de alertă, dar într-un cadru controlat. Practic, trăiești frica fără consecințe reale. Este un paradox: oamenii caută senzații negative într-un mediu sigur pentru că asta produce o descărcare de adrenalină urmată de relaxare. E o formă de reglare emoțională, nu de degradare.
În al doilea rând, apare fenomenul de „control iluzoriu”. Realitatea geopolitică — asociată cu figuri ca Trump, Netanyahu sau Putin — este imprevizibilă, ambiguă și, mai ales, fără rezoluție clară. În schimb, într-un thriller există un antagonist definit, există o progresie narativă, există, de cele mai multe ori, o rezolvare.
Creierul preferă poveștile cu structură, chiar dacă sunt violente, în locul unei realități haotice și fără închidere.
Mai există și o dimensiune de anestezie emoțională. Când realitatea este percepută ca fiind tensionată sau saturată de informații negative, oamenii nu fug neapărat spre „lumină” (filme reconfortante), ci spre stimuli mai puternici. Este o escaladare: pentru a simți ceva clar, aleg intensitatea.
Un alt factor este contagiunea algoritmică. Platformele ca Netflix nu reflectă pur și simplu gusturile — le amplifică. Dacă un anumit tip de conținut generează retenție mare (iar horror-ul este foarte eficient în a te ține „lipit” de ecran), algoritmul îl împinge în top. Asta creează impresia că „toată lumea vrea asta”, chiar dacă realitatea este mai nuanțată.