In cartea "Cazul doctorului Kukoțki" am gasit un fragment care m-a impresionat despre ceva la care nu m-am gandit niciodata, si anume cum se naste viata...
"Isi punea intrebari ca orice om de stiinta...si nu inceta sa-l mire actiunea neobosita a legii care determina viata omului inca din pantecul mamei, lege conform careia fiecare eveniment perceptibil se produce cu mare precizie, nu de saptamani si zile, ci de ore si minute. Mecanismul de ceasornic functiona atat de precis, incat, exact la sapte zile, embrionul, reprezentand o aglomerare de celule de acelasi fel, se desfacea in doua invelisuri, unul intern, altul extern, si cu ele se intamplau lucriri uimitoare, se curbau, se legau ca snururile, se rasuceau, formau noduri si balonase, partea dinafara intra inauntru, si toate astea se intamplau de milioane si milioane de ori la rand, cu o precizie nemaivazuta... Cine si cum dadea comenzile care faceau sa se dezlantuie spectacolul uluitor?"
Am fost la piata inainte de a se ridica starea de urgenta, pe la sfarsitul lui mai. Am plecat dimineata devreme, ploua cu soare, dar stiam ca se va opri pana ajung acolo. Era un aer curat, nu circulau masinile, decat foarte rar, pe strada nu m-am intalnit cu mai mult de 5-6 oameni in total. Mi-am facut cumparaturile in 10 minute si m-am intors, tot asa in aer curat, lume putina, totul a durat o ora, dus-intors. Mi-am zis ca o sa repet experienta asta, dar n-am mai avut ocazia, pana azi, cand ce sa vezi, era o circulatie pe sosea de-ti taia respiratia, de cata poluare era in aer, zburau masinile ca nici nu apucam sa le vad. La piata, dezamagire totala, vroiam sa iau niste rosii si castraveti de la producatori locali, dar n-am gasit decat salata, patrunjel si ceapa verde, lucruri pe care le am si eu in gradina. In schimb erau produse, rosii, castraveti, vinete, ardei, capsuni, fasole verde, aduse cine stie de unde. E adevarat ca piata mare este de obicei lunea si vinerea, dar speram totusi ca gasesc produse locale si azi.
Asa arata rosia cumparata din piata de la asa-zisii olteni care vin cu rosii in nord in fiecare vara. Necomestibila! Fibroasa, cu consistenta de guma de mestecat. Dar are culoarea aia rozalie, care iti spune ca e o rosie deosebita. Deosebita la exterior!
De exemplu, ies in curte, vad tufele de trandafiri, rosii, roz, cei albi urcati in marul de vara plin de mere, simt o mare bucurie, ma apropii de trandafiri si vad cateva omizi grase care rod niste frunze langa floarea pe care o admiram...Pac! o tristete fara margini...Ciresul a facut pentru prima data mai mult de 3 cirese. Cand sa culeg si eu niste cirese, de unde? toate erau crapate din cauza ploii si invadate de niste insecte...Via a facut si ea o gramada de struguri, dupa un an in care a fost taiata la sange si a avut doar 4-5 ciorchini. Ne imaginam cata recolta o sa avem, dar ce sa vezi, bate grindina de 2 ori, se duc vreo 2 sticle de must...Astea sunt micile nefericiri, dar daca nici de o floare nu te poti bucura, atunci...cand ai o bucurie mare pleosc! si o nefericire mare, o mizerie de viata!
Incepe toamna, deși nu pare, după vipia de afară! Am avut un august aproape greu de suportat, fără ploi și cu nopți toride. A trecut, toate trec si ne apropiem încet, încet de finish...
Merele rosii, de vara, s-au terminat. Dupa ce invadasera toata casa, curtea si gradina, peste tot erau numai mere, musculite de otet si miros de mere fermentate, a venit si momentul sa se cam termine cu ele. Azi ma gandeam, ce-ar fi sa gasesc un mar in gradina sa-l pun in clatite? Am mers in gradina, dar n-am facut doi pasi, ca in fata mea a aparut din neant un mar. Eram sigura ca in pom nu mai era nici un mar, si totusi, pentru mine s-a mai gasit unul, si inca unul foarte bun, zemos, nu supracopt! Multumesc Zana Verde!
Are dreptate Wayne Dyer in cartea "Mi-e limpede acum" (I can see clearly now), la un moment dat incepi sa deslusesti, sa vezi mai clar de ce ai trait anumite intamplari, care e tiparul vietii tale. Dar mai ales, incepi sa te minunezi cand analizezi viata altora, cand te opresti pe scala timpului la o anumita faza si te intrebi, daca ar fi stiut cum se termina, ar fi schimbat ceva?
Sper sa nu ma dezamagesti! Ai inceput frumos, cu soare, cu o energie noua care se simte in aer. Ma simt ca si cum as fi lasat ceva rau in urma, ma simt usurata.
Fie să fii fericit,
Asa te-am cunoscut, asa vei ramane in inima mea. Ai hotarat sa pleci in 11.1.2016.
Niciodata nu am stiut care e unul si care celalalt, tot timpul i-am confundat. Ted Andrews si Richard Webster sunt doi autori prolifici in domeniul "spiritualitatii", care scot carte dupa carte (mai putin Ted Andrews, care a trecut la cele vesnice in 2009...ca altfel...!!!), si care, cum aparea un domeniu in prim-plan, hop si ei cu cate o carte ( mai ales Richard Webster, care a scris peste 100 de carti...nu mi-ar ajunge zilele sa citesc tot ce a scris, dar nu-mi pot da seama cum a putut el sa scrie toate aceste carti...). Dar nu autorii sunt de vina, ci editurile, mai ales cele americane, care au devenit fabrici de bani, cum are unul un succes cu o carte, cum il pun sa mai scrie zece pe teme conexe, gen Doreen Virtue, care si ea scoate carti pe banda rulanta. Carmen Harra nu e nici ea departe...
De cate ori ma uit la ceas in asteptarea a ceva ce se va intampla la o anumita ora si vad ca mai sunt cateva minute, mi se strange inima gandindu-ma ca astept de fapt sa mai treaca niste minute din viata mea, ca astept, fara sa vreau, sa ma apropii de capatul drumului.
Un film de rahat... "Paperboy", un film cu multa umplutura de natura sexuala, jeg uman, agresivitate, cruzime, etc. Subiectul e vag interesant: un ziarist incearca sa faca o ancheta legata de un condamnat la moarte pentru o crima, pe care, pana la un moment dat, se pare ca n-ar fi comis-o. Aceasta poveste subtire este umpluta 80% cu trecerea prin cadru a unei Nicole Kidman in rol de nimfomana, a lui Zac Efron in rol de exhibitor al propriului trup, bine lucrat, precum si al unui rasism in nota soptita. Vazand toate astea m-am intrebat cine e autorul, fiindca aproape intotdeauna regizorii se exprima pe ei insisi. Bingo! Chiar am nimerit-o de data asta. Aveam o vaga banuiala ca baietasul Zac Efron era pus acolo sa se plimbe in chilotei doar pentru placerea regizorului, exact cum face si Woody Allen, care, cum apare o noua actrita, "zac!" o ia in film si o expune unei scene de amor in care se observa cu ochiul liber voyoristul din el. Regizorul Lee Daniels este negru, este gay, a suportat abuzuri din partea unui tata prepotent, etc. Culmea e ca la unul din festivaluri, un jurnalist il intreaba de ce il plimba pe Zac Efron in chilotei prin film. La care regizorul, enervat la culme ii raspunde: "fiindca eu sunt gay si imi place de el". Dupa care zice: "de fapt nu asta am vrut sa-i raspund, dar ma enervase! in realitate e o amintire din copilarie, umblam prin casa in chiloti si mama ma certa tot timpul". Aha, m-am lamurit...
Pattie Malette este mama lui Justin Bieber. Am citit ca Michelle Obama o sfatuieste sa aiba grija de fiul ei. Pattie Malette are doar 37 de ani (si 1,42 m)... un copil care trebuie sa aiba grija de alt copil...Ea insasi are un trecut nefericit, plin de abuzuri, alcool si droguri. Cine de cine sa aiba grija?
