DRAGOSTEA CA UN DROG

Dragostea ca un drog? O comparație adesea folosită metaforic de poeți și cântăreți, care astăzi este îmbrățișată și de lumea științifică. Această teză este discutată în „Geo”, revista lunară de geografie și științe umane publicată de Gruner+Jahr/Mondadori și editată de Fiona Diwan, Revista dedică o analiză aprofundată legăturilor dintre atracția fizică și mecanismele chimice, adunând opiniile celor mai acreditați experți în domeniu.

„Dintr-o perspectivă psihologică, dragostea nu este altceva decât satisfacerea unei dorințe, poate asociată și cu obținerea unei anumite stimulări senzoriale. În joc sunt conceptele de plăcere și gratificare, care sunt implicate și în comportamentele adictive”, explică pentru „Geo” George Stefano, directorul Institutului de Cercetare în Neuroștiințe de la Old Westbury, New York. În realitate, problema este mai complexă și implică și fiziologia și biochimia: cele mai recente studii demonstrează că dragostea are multe asemănări cu fenomenul dependenței de droguri.

În timpul „primei întâlniri”, o adevărată furtună se dezlănțuie în interiorul individului, pe care oamenii de știință o atribuie unei molecule numite feniletilamină (PEA), care induce efecte similare cu cele ale amfetaminelor și afectează comportamentul amoros prin reglarea producției a doi hormoni: dopamina, un neurotransmițător care generează senzații de satisfacție și plăcere, și norepinefrina, care provoacă excitație și euforie.

„Acestea sunt caracteristici ale iubirii romantice”, explică Helen Fisher, antropolog american considerat autoritatea principală în biologia iubirii. „Acea fază a iubirii care îți permite să concentrezi o cantitate enormă de energie asupra partenerului tău, care devine singurul tău obiectiv, până la punctul în care nu mănânci sau nu dormi.” Dar faza iubirii romantice este destinată să se estompeze în decurs de un an, dând loc unei noi perioade: „Faza de atașament”, continuă Fisher, „în care cuplul se pregătește să aducă un copil pe lume și să aibă grijă de el ani de zile.” Schimbarea este evidentă și la nivel biochimic, așa cum îi explică lui Geo Enzo Emanuele de la Centrul Interdepartamental de Cercetare pentru Medicină Moleculară din Pavia: „În timp ce persoanele recent îndrăgostite prezintă niveluri ridicate ale unei anumite substanțe, factorul de creștere nervoasă, în timp concentrația acestei substanțe scade. Această moleculă crește în timpul interacțiunilor sociale solide și în conjuncție cu emoții și anxietăți puternice.”

Mai mult, în timpul fazei de atașament, nivelurile a doi alți hormoni tind să crească: oxitocina la femei și vasopresina la bărbați. Aceștia sunt hormonii satisfacției și ai reținerii amintirilor pozitive. În cele din urmă, al treilea sistem cerebral analizat de experți este cel legat de atracția sexuală, care îi determină pe indivizi să se împerecheze și este în esență legat de producția de testosteron.

„În realitate”, explică Helen Fisher, „aceste trei sisteme pot funcționa foarte bine independent unul de celălalt.” Sau se pot intersecta, ca atunci când, după ce faci dragoste cu un prieten, te trezești îndrăgostit nebunește: în acest caz, nivelurile ridicate de testosteron cauzate de excitația sexuală induc o producție ridicată de dopamină și declanșează dragostea.