Era una din acele nopți calde de vară, când aerul devine greu și tăcut, ca o pătură întinsă peste oraș. Luna nouă rămânea agățată într-o margine de cer, iar eu, cu geamul larg deschis, încercam să adorm legănată de foșnetul frunzelor și de zumzetul surd al unei străzi adormite.
Într-un târziu, aproape că am alunecat în somn, când un zgomot sec, dur, a izbit liniștea: TROSC! A urmat imediat un altul, ca un ecou mai mic: trosc-trosc. Am sărit din pat cu inima bubuind în urechi. M-am împiedicat de marginea covorului, am întins mâna spre întrerupător, dar m-am oprit. Am rămas nemișcată în întuneric, cu respirația suspendată. Încă un zgomot, altul, și altul — ritmat, ciudat, ca niște pași greoi peste tablă.
Am tras perdeaua încet și am privit afară. Nimeni. Doar grădina învăluită în albastrul nopții și acoperișul micii magazii de lemn, dezmembrată de timp. Mi-am adus aminte că e vremea merelor de vară. Am oftat, am zâmbit în întuneric. Nici hoți, nici pisici, nici vânt. Doar merele de vară, grăbite să se desprindă înainte de vreme, rostogolindu-se pe acoperișul vechii magazii.
Autor ChatGPT după o idee de-a mea
No comments:
Post a Comment